Masurand 158.1 x 77.8 x 7.1 mm, iPhone 6 Plus cu siguranta iese din tiparele cu care ne-au obisnuit pana acum cei de la Apple. La fel ca predecesorul sau 5S, acesta poate fi achizitionat in una din cele trei culori principale: Silver, Gold respectiv… Space Gray adica argintiu, auriu si un gri ceva mai arid.
Doua aspecte probabil ca ies in evidenta foarte usor la acest terminal, si anume denivelarea impusa de montarea camerei foto, care, in ciuda eforturilor producatorilor, nu s-a putut incadra in dimensiunile nefiresc de mici, si cele doua „dungi” exterioare din plastic, cu rol de antena. Acestea, la fel ca cele ale lui HTC One M8, au rolul de a imbunatati receptia wireless, semnificativ ingreunata de carcasa exterioara complet metalica.
La demontare avem, din nou, de-a face cu cateva suruburi Pentalobe pe care, daca ai instrumentele necesare, nu ar trebui sa-ti fie prea greu sa le scoti. Carcasa se indeparteaza simplu, iar sub ea avem surpriza sa decoperim ca atat cablul senzorului de amprenta cat si celelalte cabluri ale display-ului au fost pozitionate strategic, astfel ca riscul de a le smulge sau deteriora este acum mai mic.
Butonul de home se demonteaza si el usor, dupa eliminarea suportilor metalici care il fixeaza. Urmeaza apoi camera frontala si receptorul audio, conectate amandoua printr-un singur cablu, dupa care bateria. La acumulator va trebui sa scoatem suportul metalic ce fixeaza conectorul de incarcare, dupa care se ridica pur si simplu bateria. Pentru detalii despre indepartarea corecta a bateriei la iPhone 6 Plus, vizitati sectiunea pentru indepartarea bateriei la iPhone 6 Plus.
La cei 2915 mAh si 3.82 V, acumulatorul promite pana la 24 ore de conversatii pe 3G si 384 de ore de standby si cu siguranta este mult mai performant chiar si decat versiunea la fel de noua iPhone 6.
Dar trecem peste acumulator si ramanem putin surprinsi sa descoperim ca mecanismul care asigura functia de vibratie nu mai este plasat sub placa de baza, ci chiar in dreapta acumulatorului.
Demontam si camera frontala cu cei 8MP ai ei, functia de stabilizare optica a imaginii si autofocus si am ajuns la placa de baza, pe care o demontam scotand cateva suruburi si, ca ultim pas, conectorul antenei de pe placa si microfonul.
Spre deosebire de iPhone 6, conectorul Lightning este aici asociat cu jack-ul de la casti si cativa conectori de antene.
Daca situatia o cere, se poate umbla si la panglica butonului de home sau cea a butoanelor de volum, la capatul carora butoanele propriu-zise au primit un plus de protectie prin benzi fine de cauciuc.
In cazul in care ati consultat deja si sectiunea de analiza a lui iPhone 6 propusa de CellGSM, ati descoperit asemanarile majore dintre cele doua terminale si modul in care pot fi depanate. Va recomandam, ca de obicei, sa apelati intotdeauna la servicii profesionale de reparatii iPhone, pentru ca lucrurile nu sunt niciodata atat de simple precum par.